Omul francez cauta femeie marocana

Omul francez cauta femeie marocana

După ani de zile de negocieri pentru a deveni egale în drepturi cu bărbații, femeile au hotărât că e timpul să treacă la acțiune și au lansat la București un apel prin care își impun punctul de vedere față de rolul femeii în lume.

Formular de căutare

Am stat de vorbă cu câteva participante pentru a vedea pentru a afla cum se simt ele ca femei în țările din care provin. Timp de două zile, sălile Palatuli Parlamentului au vibrat de culoare.

Omul francez cauta femeie marocana

Și vorbesc despre culoare la propriu pentru că veșmintele doamnelor de la conferință, venite din aproape 60 de țări francophone, au creat o defilare de modă interculturală și nu am fost singura care am admirat, de exemplu, superbele costume tradiționale africane, codițele împletite sau turbanele colorate.

De la chestiuni sensibile precum situația femeilor în zone de război, la accesul la educație, egalitatea dintre sexe, rolul femeii în era digitală sau modă, la conferințe și pe holurile parlamentului s-au discutat de toate. Revenind la modă, dar în același timp la antreprenoriat și la accesul femeii la educație, m-am oprit la un stand al expoziției cu vânzare din cadrul conferinței. Un stand viu colorat unde femei din cavnic doamne africane vindeau produse de artizanat din Togo.

Erau încântate de vânare și spuneau că nu e o idee rea să se extindă și la București.

Antanta cordială - Wikipedia

Artizanatul din Togo seamănă cu cel românesc Rep: Tocmai ce spuneați că ar trebui să deschideți un magazin la București? Am văzut în broderiile românești culori frumoase pe care le regăsiți și la noi.

Noi avem un atelier de 20 de artizane, totul este lucrat de mână, e artizanat pe Omul francez cauta femeie marocana vrem să-l transmitem și să-l valorizăm.

Doar nu ar vrea sa fie dat afara pentru incorectitudine politica. Ai de capul vostru de spalati pe creier. Cred ca daca s-ar duce cineva inapoi in timp si le-ar spune lui Bismarck, Napoleon sau Reginei Victoria ca va veni o vreme cand musulmanii vor face legea in tarile lor, l-ar impusca, ghilotina si apoi inchide in Turn.

La noi, femeile învață să lucreze această pânză mult mai fin. Nu am un suport financiar, ci Omul francez cauta femeie marocana prin acest tip de evenimente unde întâlnesc alte femei. Tocmai ce-am lansat Le Reseau des Femmes, Rețeaua Femeilor, un site despre care se va scrie în cărți că s-a lansat la București.

E un loc în care femeile pot să își împărtășească problemele și soluțiile și unde se ajută un ape alta. Fete și băieți mi-au povestit despre rolul femeilor în țările lor.

Omul francez cauta femeie marocana

Rep : Din ce țară sunteți? Suntem într-o societate civilă și respectăm femeia.

Ne comportăm cu ea…. De fapt nu este nici o diferență.

Omul francez cauta femeie marocana

O femeie e ca un bărbat. Fac un doctorat în arhitectură. Faceți-mi o comparație între cum vă simțiți în Algeria ca femeie și cum vă simțiți aici.

Omul francez cauta femeie marocana

Văd că în țara mea, situația femeii se schimbă din ce în ce mai mult în bine pentru că sunt femei care se bat zi de zi pentru poziția lor în societate. Sunt femei cu ambiție, cu vise și se bat pentru ele.

Meniu de navigare

Sunt membră a comitetului francofon al Universității. Sunt în anul doi la inginierie mecanică. În comparație cu anii din urmă, devine din ce în ce mai mult liberă și activă. Dacă mergeți în Tunisia, veți vedea un melanj, femei care poartă voalul, femei care nu-l poartă, femei în fuste scurte, nimeni nu analiează pe nimeni.

Rep : Așadar femeile se impun, iar bărbații se angajează? Ne angajăm să le susținem în nevoile lor cotidiene. În jurul meu le vedeți pe colegele mele care sunt pe cale să devină inginei ca și mine.

Când bărbatul e mai deștept decât femeia ! Mori de ras 2019

Fiind bărbat, vă sperie lucrul acesta? Oarecum pentru că femeile acestea se pun pe treabă serios, răspunde studentul râzând.

Da, de, se pun pe treabă și iau avânt. Rep : E adevărat? O singură recomandare, doamnelor : să nu-i speriem prea tare pe partenerii noștri.

Interesantrecenzii