Cautand un om sa vorbeasca

Lectio Divina - dialog-rugăciune cu Dumnezeu care îmi vorbeşte acum şi aici

Marcu 9, Ps. În acest fel s-ar sfârși nedreptățile, războaiele, stăpânirile, subjugările și toți ar trăi bine. În acest psalm ni se spune care este unirea noastră: Sionul, adică Ierusalimul. În această cateheză vom încerca să înțelegem în ce constă unirea noastră, aspectul care ne unește.

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

În cateheza anterioară am subliniat ce ne divide ca persoane: ne separă faptul că fiecare căutăm să-l stăpânim pe celălalt. Când un om pune propriul eu în centrul întregii realități, tu trebuie să-l slujești, dar pentru că și tu pui eul tău mai presus de toate, iar el trebuie să te slujească, rezultatul este lupta constantă dintre tine și el… Doi oameni pot trăi uniți, dacă unul nu-l subjugă pe celălalt, dacă ambii sunt liberi… De ce pot fi liberi?

Pentru că ei știu că există un alt Absolut. Ab-solut, adică unul cautand un om sa vorbeasca nu este legat, nu este relativ. Singurul Absolut care dezleagă este Absolutul.

A pus Dumnezeu în inima omului, a oricărui om, indiferent de cât conştientizează omul, o "scânteie a divinităţii" care pâlpâie acolo, pentru că Dumnezeu însuşi se îngrijeşte de aceasta. Omul, când o conştientizează cu adevărat, vrea aproape imediat ca respectiva scânteie să devină flacără care să-i lumineze viaţa, să o orienteze spre tot ceea ce e bun, adevărat, frumos, unic. De fapt, scânteia vine din foc şi la foc trage.

Toți ceilalți relativi pe care-i facem absoluți ne fac robi. Singurul Absolut este Dumnezeu pe care niciodată nu L-am văzut, nu stă lângă mine să mă deranjeze, mă lasă liber, mă lasă să fac tot ce vreau, nici nu știu bine cine este.

Să căutăm adevărul

Acesta poate fi Absolutul care mă eliberează. Un absolut care e un lucru precis, limitat și relativ, mă face rob, mă limitează… Când pun eul meu ca absolut — pentru că eul meu este limitat și sunt inconștient — și când aproapele face la fel, rezultatul este începutul tuturor luptelor.

  • Dating câmpia turzii caut femeie singura sokobanja
  • Mesaj de intalnire cu o fata

În schimb, dacă pun eul meu ca fiind relativ, limita mea este loc al comuniunii cu aproapele. Așadar, nu trebuie să-mi fie frică de limita mea. Eu exist în măsura în care sunt limitat.

Dating site chat Facebook

Iar limitele mele sunt locul relației, al comuniunii, al realizării. Ceea ce este valabil în cazul fiecărui om în sfera individualăvom cautand un om sa vorbeasca în cateheza noastră că este valabil și-n cazul societății și al Bisericii.

Se citește Mc. Ce facem cu acest om? Ce înseamnă a fi creștini? Ce se află în spate? Un om care nu poate spune noi, nu există. Ce înseamnă? Înseamnă că a ne urma pe noi este foarte periculos.

Faptul că preţuia această carte l-a motivat să-şi facă treburile casnice repede şi, uneori, chiar să plece mai devreme de la jocurile de baseball şi să găsească locuri liniştite pentru a citi. În mai puţin de doi ani după primirea acestui dar de la tatăl său, el a citit cartea de două ori. El a citit şi alte cărţi.

Gândiți-vă la toți oamenii care au urmat un alt om: peste de oameni au murit, urmându-l pe Napoleon în Rusia. Altfel spus, toate dictaturile, nedreptățile și violențele au loc după principiul cine ne urmează pe noi sau un alt om… Noi nu trebuie să urmăm pe nimeni: omul este liber.

  1. Marcu 9, | Cateheze biblice
  2. Matei - Marcu RMNN - Cuvântarea de pe munte. Fericirile - Bible Gateway
  3. Inregistrarea intalnirii site- ului
  4. Este un text imposibil de lung pentru mințile exclusiv feisbuciste.
  5. ESSAOUIRA Dating Site.
  6. Lectio Divina - dialog-rugăciune cu Dumnezeu care îmi vorbeşte acum şi aici
  7. Sfânta Evanghelie după Matei :: Capitolul 12

Singurul de urmat este Domnul care și-a dat viața pentru toți; care S-a făcut ultimul dintre toți și slujitorul tuturor. Cine sunt cei care trebuie excluși din comunitate? Altfel spus, cel mai mic din societate este Domnul. Cei răi, cei care nu au ochii albaștri și părul blond, sau cei care nu sunt din zona noastră… Mai concret, sunt eliminați cei care nu gândesc ca mine, cei care nu au ideile mele.

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

Evanghelia ne spune că, atunci când excludem un om, Îl excludem pe Dumnezeu. Dacă elimini pe unul singur, înseamnă că tu te închizi, deci acel noi pe care-l formezi deja este unul greșit. Apoi, privindu-i ca dușmani, îți consolidezi unirea în interiorul grupului. Aici avem unul mai mare și unul mai mic. Programul care are o rată mai mică a audienței trebuie eliminat.

Astfel un om spune: și eu am văzut acel program urmărit de cinci milioane de oameni… Aceste agregații par inofensive, dar stabilesc un criteriu: când suntem mulți care ascultăm, sau când ascultăm acele programe la modă, suntem grupul nostru… Iar alții sunt niște sărăcuți… Există aceste afilieri de care noi avem nevoie, căci trebuie să aparținem vreuneia, însă trebuie să vedem cărui grup trebuie să-i aparținem… Problema apartenenței este actuală și în zilele noastre la fel ca în Evul Mediu, pentru că omul are nevoie de apartenență.

De la începutul lumii oamenii s-au unit să construiască orașul Babel, pentru că, stând împreună, noi, uniți, putem înfrunta, putem lupta și cu cerul… Este o unire împotrivă… Cum s-a născut orașul? S-au cautand un om sa vorbeasca zidurile, pentru a se apăra de alții, iar în interiorul zidurilor domină cel mai arogant, dominant, puternic, care deține turnul Babel, pentru a se apăra de alții prin intermediul soldaților sau pentru a-i ataca pe alții.

Adică, întregul sistem se joacă pe această excludere progresivă. Deci, este o problemă mereu actuală… Omul are nevoie de o apartenență, dar realizează de obicei o apartenență contra altora: noi suntem uniți pentru că există altul… care este dușmanul… Însă trebuie să vedem dacă omul poate să aibă un alt tip de apartenență, pentru că omul este creat pentru a aparține; omul este relație.

Problema o prezintă Ioan. De ce el?

  • Dating Femeie libaneza
  • Dating gratuit pe meetic. fr

Ioan avea un caracter puternic, fiind numit fiul tunetului. Când samarinenii nu L-au primit pe Isus, Ioan, împreună cu fratele său, I-au sugerat lui Isus să trimită un foc din cer peste ei ca să-i ucidă, pentru că ei nu sunt cu noi… E adevărat că Îl iubea pe Isus, dar știa și cautand un om sa vorbeasca urască… Apoi, el pune această problemă și dintr-un alt motiv: în comunitatea primară Ioan îl reprezenta pe cel pe care Isus îi iubea.

Ioan era omul care știa să iubească și să urască, dar nu aparținea instituției, era un om liber. Cu multă probabilitate cei din comunitatea lui Ioan au prezentat această problemă în interiorul comunității Bisericii: ce facem cu aceste persoane carismatice — care este adevărat că fac multe — dar care nu ne urmează pe noi?

Nu sunt atât de devotate, nu fac parte din partidul nostru, fac parte dintr-o cautand un om sa vorbeasca echipă sau chiar nu aparțin niciunei echipe… Dar ce fac aceste persoane care nu aparțin niciunui grup?

Account Options

Mai întâi de toate alungă dracii, adică înving răul în numele lui Isus. În numele, adică în Persoana Sa, deci sunt persoane credincioase… Nu doar că sunt persoane credincioase, ci… Cu puțin mai înainte și discipolii au încercat să învingă dușmanul, să alunge dracul, dar nu au reușit. Însă aceștia, spre deosebire de discipoli, reușesc.

Femeile de alpinism

Ce înseamnă a ne urma pe noi? Cine este de-al nostru?

Marcu 9,38-40

Este de-al nostru nu cine ne urmează cautand un om sa vorbeasca noi! Aș vrea ca niciunul să nu mă urmeze! Este de-al nostru, cel care împreună cu mine Îl urmează pe Domnul! Numele mari în istorie apar pentru că mulțimile îl urmează pe unul la întâmplare, unica intalnire 41. obicei pe cel mai nebun, pe cel de mai mare rea-credință sau pe cel mai rău… Iar acest fapt este foarte grav.

Face? i cuno? tin? a cu femeile 59.

Toți suntem fii, liberi și egali.

Interesantrecenzii