Seniori MAN seniori seniori,

Play Fotbalistul Dennis Man a declarat, luni, într-un interviu publicat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, că nu ştie dacă la naţionala de seniori este cea mai mare presiune în comparaţie cu celelalte loturi, dar a precizat că simte cu siguranţă cea mai mare mândrie.

Seniori MAN seniori seniori

Dar este mândria cea mai mare când îmbraci tricoul echipei naţionale, ăsta este cel mai important lucru pentru un jucător de fotbal. Abia aştept să îmbrac din nou tricoul echipei naţionale", a afirmat el.

2021 Men's Varsity Soccer Senior Day Video Recap

Man a menţionat că se gândeşte la revanşă în meciul cu Germania, atunci când îi va întâlni pe Lukas Klostermann şi Jonathan Tah, doi jucători pe care i-a avut adversari în semifinala EURO U21 dinRomânia - Germania, scor Sunt jucători Seniori MAN seniori seniori buni, i-am întâlnit şi la Campionatul European de tineret.

Important este ca noi, ca echipă, să ştim ce avem de făcut.

Dennis Man va reveni la naţionala de seniori! Mirel Rădoi: "E un jucător care atrage foarte mult"

Transferat recent în Italia, fotbalistul a menţionat că îşi doreşte să confirme aşteptările celor de la Parma. În primul rând aspectul tactic.

Seniori MAN seniori seniori

Apoi este altă ţară, alte principii, sunt diferenţe destul de mari faţă de România. Stilurile fostei echipei şi a celei actuale sunt un pic diferite, una atacă foarte mult, în timp ce în Italia suntem nevoiţi să ne şi apărăm foarte mult pentru că întâlnim echipe foarte bune. Sper ca pe viitor să o fac cât mai bine, iar cei de la Parma să fie mulţumiţi de mine".

  1. Intalnirea cu o singura femeie 31
  2. Я не упоминаю здесь население собственно Земли, поскольку ее история -- не более чем ниточка в огромном ковре.
  3. Может, Пришельцы и покинули Вселенную, но в ней могут найтись и другие разумные существа, враждебные Человеку.
  4. Это ты его выключил.

Întrebat cine a crezut cel mai mult în calităţile lui de fotbalist, Dennis Man a răspuns: "Cred că bunicul meu, care acum nu mai este, a crezut cel mai mult în mine ca fotbalist. Dar şi antrenorii, toţi de până acum Echipa naţională de fotbal a României va disputa în luna martie trei partide în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale Prima reprezentativă întâlneşte la 25 martie Macedonia de Nord oraArena Naţională din Bucureştila 28 martie Germania oraArena Naţională din Bucureşti şi Seniori MAN seniori seniori 31 martie Armenia oraîn deplasare.

Seniori MAN seniori seniori

România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Sunt Intalnirea Kenitra Maroc copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

  • Așteptările de la el sunt mari, dacă ar fi înscris primul gol mai repede, ar fi avut și o mai mare încredere în forțele lui.
  • Dennis Man va reveni la naţionala de seniori
  • Ce spune Roland Nagy despre transferul lui Dennis Man la Parma Extrema dreaptă a reușit ieri să înscrie în premieră pentru Parmaîn opt meciuri jucate pentru gruparea din Serie A, iar Nagy, fost jucător la Steaua, în anii '90, susține că fostul său elev are potențial pentru a se impune în Italia.

Detalii în secţiunea Condiții de utilizare.

Interesantrecenzii